Fenofazele organelor vegetative, reprezintă evoluția lăstarilor în fiecare an . Aceste faze reflectă procesul de creștere și dezvoltare a acestor organe, de la apariția lor în primăvară până la încheierea sezonului de creștere în toamnă. Lăstarii noi se dezvoltă din mugurii vegetativi formați în anul anterior și pot atinge dimensiuni variate, între 2-3 mm și până la 1,5-2 m în decursul unei singure perioade de creștere. Activitatea lăstarilor se întinde pe o perioadă de 1,5-3 luni, de obicei din mai până în august, traversând patru fenofaze distincte:
1.Dezmugurirea și începutul creșterii.
Această fază începe odată cu umflarea mugurilor și continuă până la apariția primei frunze tipice, de obicei a 5-a sau a 6-a de la baza lăstarului. Momentul exact al începutului acestei perioade poate varia în funcție de specie și de soi. Ritmul de creștere este influențat de substanțele de rezervă acumulate în anul precedent. O deficiență în substanțe nutritive, în special azotul și potasiul, poate afecta negativ răsărirea și creșterea lăstarilor.
2.Creșterea intensă a lăstarilor.
Această fază debutează odată cu formarea primei frunze tipice și se încheie atunci când creșterea lăstarilor atinge viteze maxime. Pe parcursul acestei perioade, frunzele noi sintetizează substanțe esențiale pentru creșterea intensă a lăstarilor, fiind necesară o cantitate semnificativă de azot și apă. De aceea, în lunile mai și iunie, se aplică fertilizare suplimentară și irigare. Datorită creșterii rapide și a conținutului crescut de azot și apă, pomii devin vulnerabili la boli și dăunători, fiind necesară aplicarea tratamentelor fitosanitare.
3.Încetinirea și încetarea creșterii lăstarilor.
Această fenofază începe odată cu reducerea ritmului de creștere și se termină odată cu formarea mugurelui terminal din vârful lăstarului. Pe parcursul acestei perioade, procesele fiziologice se axează pe micșorarea ritmului de creștere și formarea frunzelor noi, care își ating dimensiunile normale. Nevoile pomilor în nutrienți se schimbă, cu accent pe fosfor și potasiu, iar un exces de azot poate prelungi perioada de creștere și poate afecta pregătirea pentru iernare.
4.Maturarea țesuturilor și pregătirea pentru iernare.
Această fază începe odată cu formarea mugurelui terminal și se încheie odată cu căderea frunzelor. Pe parcursul acestei perioade, activitatea fotosintetică scade, iar substanțele sintetizate sunt folosite pentru dezvoltarea mugurilor și îngroșarea lăstarilor. Nevoia de azot scade, iar potasiul contribuie la coacerea completă a lemnului și la rezistența la ger. Fosforul este important pentru formarea mugurilor de rod. Un fenomen important în această perioadă este migrația unor substanțe din frunze către ramuri, care contribuie la sporirea rezistenței la ger.
Căderea prematură a frunzelor poate fi dăunătoare, împiedicând acumularea de substanțe de rezervă și maturarea lemnului. Este esențială evitarea pierderii frunzișului înainte de căderea naturală, deoarece acest lucru poate afecta rezistența pomilor la ger. O măsură eficientă pentru încheierea în timp util a sezonului de creștere este cultivarea îngrășămintelor verzi la sfârșitul verii, pentru a consuma apa și nutrienții din sol și pentru a încuraja încetarea creșterii vegetației pomilor.
