Tăierile se pot efectua atât în perioada de vegetaţie şi în perioada de repaus.
În practica pomicolă se aplică mai mult tăierile din perioada de repaus numite şi tăieri în uscat.
La pomii maturi tăierile încep din toamnă şi se continuă toată iarna (măr, păr).
Pomii din speciile mai puţin rezistente la ger se taie către primăvară, în februarie-martie. Tot în această perioadă se taie şi pomii tineri (1-4 ani) de la toate speciile deoarece sunt mai sensibili la temperaturile scăzute şi pot suferi mult dacă sunt tăiaţi mai devreme în iarnă.
Tăierile din perioada de repaus prezintă o serie de dezavantaje, fapt ce le face de multe ori contraindicate. La aceste tăieri se elimină o parte din biomasa acumulată de pom în cursul vegetaţiei făcând inutile eforturile depuse de plantă. Rănile sunt mari, calusează greu şi expun planta la diferite infecţii. În această perioadă este mai uşor de observat structura plantei (fără frunze) şi este mai uşor ca tăietorul să hotărească locul de intervenţie.
Tăierile în perioada de vegetaţie sau în verde, se aplică la lăstarii care au depăşit lungimea de 10-15 cm. Cu cât acestea se aplică mai târziu, cu atât efectul lor este mai mare asupra creşterii plantelor. La lăstarii în creştere se efectuează ciupirea vârfului lăstarului, la aproximativ 10 cm de la vârf, operaţie prin care se stopează creşterea lăstarului.
