Sistemul pomicol tradițional sau clasic se caracterizează prin prezența unui număr scăzut de pomi pe unitate de suprafață, între 50 și 300 de pomi pe hectar, cu distanțe considerabile între rânduri (7-15 metri) și între pomi pe rând (6-10 metri).
Pomii din acest sistem sunt robusti, având coroane globuloase și voluminoase, precum și trunchiuri înalte (1,0-2,0 metri). Intervențiile pentru prevenirea și combaterea bolilor și dăunătorilor, precum și tăierile, nu sunt efectuate regulat, ci doar când resursele permit.
Recoltarea fructelor se realizează cu ajutorul scărilor, iar producția de fructe este redusă. De asemenea, acest tip de sistem necesită un consum mare de muncă, ceea ce conduce la creșterea costurilor de producție a fructelor.
În trecut, adoptarea acestui model de sistem pomicol a fost influențată de fragmentarea excesivă a terenurilor, lipsa resurselor financiare, amplasarea terenurilor pe terenuri înclinate, nepotrivite pentru alte tipuri de culturi, și absența alternativelor în materie de sisteme pomicole la acea vreme.
În zilele noastre, acest sistem de cultură este considerat neprofitabil.
