Tipuri de tăieri și operații de dirijare a ramurilor

Tăierile la pomii fructiferi se clasifică în:

• tăieri de formare,
• tăieri de fructificare,
• tăieri de întreținere,
• tăieri de corectare,
• tăieri de regenerare.

Tăierile de formare :

• se aplică în faza de plantare în livadă, uneori şi în pepinieră,
• cuprind totalitatea lucrărilor efectuate asupra părţii aeriene,
• se închieie în momentul când s-a terminat formarea completă a scheletului coroanei.

Principii de aplicat la tăierile de formare :

• scheletul coroanei trebuie format cât mai repede şi de dimensiuni strict necesare, cu spaţiul destinat ocupat în întregime;
• la coroanele de volum mic nu se formează decât ramuri de semischelet foarte corect aşezate în coroană;
• toate elementele trebuie să beneficieze de maxim de lumină şi aer;
• formarea rapidă a ramurilor de rod şi scurtarea perioadei neproductive.

Tăierile de fructificare şi de întreţinere:

• au scopul de a realiza normarea încărcăturii de rod, asfel încât să existe un echilibru între creştere şi fructificare, cu menţinerea unor producţii mari şi constante an de an ;
• se execută în fiecare an şi diferă de la o specie şi chiar de la un soi la altul, prin scurtarea sau suprimarea unor ramuri anuale sau formaţiuni fructifere;
• sunt necesare ca urmare a apariţiei unor dezechilibre între şarpante, ruperea unor ramuri, îndesirea coroanei sau deplasarea fructificării către exteriorul coroanei;
• previn şi corectează unele manifestări negative care duc la deprecierea echilibrului fiziologic al pomului
• se aplică în perioada de rodire, până la declinul pomilor.

Tăierile de corectare :

• sunt specifice plantaţiilor care nu au fost tăiate corect sau plantaţiile neglijate,
• în plantaţiile neglijate coroana pomilor este prea deasă şi cu înălţime prea mare,
• dacă se constată că pentru refacerea coroanei este necesar să eliminăm o cantitate mare de biomasă, refacerea coroanei se eşalonează pe 2-3 ani.

Operații în cadrul tăierilor de corectare :

• suprimarea unor ramuri care îndesesc coroana sau au o poziţie nefirească;
• alegerea ramurilor de prelungire cu poziţie oblică şi suprimarea acelora cu poziţie verticală;
• întinerirea ramurilor de semischelet din poziţia arcuită şi orizontală care sunt epuizate;
• evitarea formării cu prioritate a creşterilor în partea superioară a coroanei (cupolă).

Tăierile de regenerare :

• se execută la intrarea pomilor în declin ;
• coroana pomilor se examinează şi fiecare şarpantă se tratează separat;
• șarpantele se scurtează puternic (în funcţie de specie şi de gradul de declin), în cazul unor specii ca nucul, mărul, părul, unde se poate ajunge în lemn cu grosimea de 8-10 cm;
• Scurtarea se execută deasupra unor creşteri vegetative puternice, care preiau funcţiile şarpantei amputate.

Operaţiile de dirijare a ramurilor sunt:

• înclinarea,
• dresarea,
• arcuirea ramurilor.

Aceste operaţii se pot efectua în primăvară când începe circulaţia sevei şi ramurile devin flexibile. Ramurile şi în special lăstarii semilignificaţi se pot dirija uşor în perioada august-septembrie când sunt foarte flexibili.

Pentru forţarea intrării în fructificare sau transformarea rapidă a unor creşteri anuale în ramuri fructifere, acestea se arcuiesc şi se înclină până la orizontală în primăvară. În acest fel se frânează creşterea şi asimilatele sunt dirijate pentru transformarea ramurilor în formaţiuni fructifere şi pentru diferenţierea mugurilor de rod.

Dresarea ramurilor : se schimbă poziţia naturală a ramurii prin aducerea sa către verticală. În acest fel dintr-o ramură mai slabă se obţine o ramură fortificată, puternică, ce poate participa la consolidarea scheletului.

Înclinarea ramurilor este o opţiune de schimbare a poziţiei naturale a unei ramuri într-o poziţie de 45º-90º faţă de verticală. Efectul înclinării ramurii se produce prin temperarea creşterii şi garnisirea acesteia cu formaţiuni vegetative puţine şi formaţiuni de rod mai multe. Schimbarea poziţiei ramurilor se realizează prin legarea acestora de sârma spalierului sau cu un fir de plasic de 3mm diametru sau contragreutăţi de 100-500 g care se agaţă cu cârlige de sârmă.

Arcuirea ramurilor presupune modificarea poziţiei naturale de creştere realizând un arc de cerc, cu vârful ramurii situat mult sub orizontală. Pe ramura arcuită creşterea este redusă către extremităţi şi ceva mai intensă pe curbură. În general, creşterea este diminuată şi locul acesteia este luat de formaţiuni fructifere.