Plantarea pomilor fructiferi se face în perioada de repaus vegetativ (după căderea frunzelor până la pornirea în vegetaţie) cu condiţia ca solul să nu fie îngheţat.
Plantarea de toamnă :
- Se face de obicei, din luna octombrie până la sfârșitul lunii noiembrie, înainte ca solul să înghețe.
- Este considerată ca fiind cea mai benefică în condiţiile ţării noastre.
- La plantarea de toamnă solul este umed şi temperatura destul de ridicată, iar pomii reuşesc să pornească rapid în vegetaţie primăvara.
- Pomii acumulează în primul an după plantare suficiente substanţe de rezervă ceea ce îi face să prezinte o rezistenţă bună la gerurile din iarnă.
- Nu se recomandă plantarea pomilor fructiferi toamna în zonele foarte reci, unde temp. coboară frecvent sub –29, – 30 ºC, deoarece solul îngheaţă frecvent.
Plantarea de primăvară :
- Este ideală pentru zonele cu ierni foarte reci, unde plantarea de toamnă ar putea fi riscantă din cauza înghețului sever.
- Se face începând din luna martie şi până în prima decadă a lunii aprilie când începe dezmuguritul pomilor.
- Epoca de plantare este destul de scurtă şi urmată de o perioadă de secetă.
- Pomii pornesc greu în vegetaţie deoarece au nevoie de timp să-şi vindece rănile, să formeze rădăcini noi, lăstarii cresc greu până toamna iar lemnul nu se maturizează bine .Pentru a evita astfel de situaţii trebuie să se accelereze plantarea la scurt timp după dezgheţarea solului şi asigurarea unei umidităţi sufuciente la plantare şi în vegetaţie.
Post Views: 36