Metode de irigare aplicate în livezi

  • Irigarea prin brazde
  • Irigarea prin aspersiune
  • Irigarea localizată
  • Irigarea prin submersie

Irigarea prin brazde– este o metodă cu avantaje economice şi tehnice. Aplicarea metodei este dependentă de panta terenului, uniformitatea şi permeabilitatea solului. Pentru aplicarea acesteia este nevoie de o nivelare foarte bună, cu pantă continuă de 1-4%.

Lungimea brazdelor de irigare este de 50 la 300 m prima brazdă se deschide la 1,5 m distanţă de trunchiul pomilor. Brazdele de irigare au adâncimea de 0,15-0,25 m şi lăţimea de 0,30-0,40m (la suprafaţă). Deschiderea acestora se face mecanizat, după care se face o corectare a acestora în locurile unde se produce ştrangularea şuvoiului de apă. Apa vine la brazde din canale principale sau conducte îngropate. După udare se lasă terenul să se zvânte la suprafaţă şi apoi se lucrează cu grapa cu discuri sau cu alte utilaje.

Irigarea prin aspersiune– metoda oferă avantajul că distribuirea apei se face destul de uniform chiar şi pe terenuri neamenajate, în pantă. Pentru realizarea irigaţiei prin aspersiune sunt necesare instalaţii şi dispozitive care funcţionează în regim de presiune. Apa porneşte de la staţiile de pompare, sub presiune, printr-o reţea de conducte îngropate şi ajunge până la hidranţi (aflaţi în parcelele în care se face irigarea). De la hidranţi, apa porneşte prin conductele mobile (aripi de ploaie) şi este pulverizată cu aspersoare de diferite tipuri. Cu toate că prezintă cheltuieli ridicate cu instalaţiile, acest sistem aduce avantaje certe: permite folosirea diferitelor terenuri, foloseşte norme reduse de apă, oferă posibilitatea administrării concomitente a apei cu îngrăşămintele, previne eroziunea solului

Irigarea localizată(picurare)- este o metodă relativ nouă, distribuţia apei se face localizat, în zona cea mai activă a sistemului radicular, consumul de apă este redus la minim, iar distribuţia apei se face numai atunci când este nevoie.

Dezavantaje: investiţii mari, neuniformitate în distribuţia apei, înfundarea frecventă a dispozitivelor de distribuire.

Irigarea prin submersie– acesta este un sistem de udare folosit destul de puţin în pomicultură datorită dificultăţiilor tehnice de montare, a costului foarte ridicat al instalaţiei, formate din conducte de polietilenă şi alte materiale amplasate pe sol, pe fiecare rând, la nivelul sistemului radicular.

Conductele de udare au diametrul de 100-125 mm (dispuse la 0,5 m în sol) şi sunt prevăzute cu fante (perforaţii).

Leave a Comment

Your email address will not be published. Required fields are marked *